HE IS TRUE !

Zile si zile, intamplari si întâmplări. Ieri eram in plina centrul capitali stând vorbă la o terasă cu un client străin, o recomandare fireşte, căruia ii arătasem două oferte şi făceam nişte paralele cu ce mai văzuse de la diverşi cunoscuţi d-ai lui, care aveau de vânzare. Străinii care vin in România vin pe nişte filiere cunoscute, iar acele filiere incearcă să le vândă câte ceva. Unii intră , altii ies... aşa e in ţările de la marginea Lumii aşa-zis civilizate. Si ii explicam omului care a situatia blocurilor din centrul Bucurestiului, cu imobile construite inainte de 1940, intre 1942-160, dupa 1960... deja după 1980 era altă poveste. Cu harta in faţă imi relata ce cartiere vizitase si unde considera propice o investitie. Opiniile pe care i le transmiteam incercam să fie cât mai corecte, cu atât mai mult cu cât venea recomandat de o persoană importantă pentru mine, iar in aceste situaţii nu contează comisionul, cât perpetuarea relaţiei. Si, discutam despre unul dintre imobilele vizitate fără mine, despre care i-am spus deschis că este o ofertă bună spre foarte bună, iar raportul calitate-preţ foarte bun. Defectele (inerente) erau estompate de preţ, deci ii recomandam să se gândească la acest apartament. Şi..şoc!! Se bagă in vorbă cu noi un tip, blond nordic, cu o piele roşiatică, o figură de intelectual globe-trotter, care se adresează brusc clientului meu "I heard what he says. He is true. Your broker speak the truth". Si continua pe nerasuflate să debiteze tot ce ştia despre o Românie in care statea de 5 ani, inclusiv (spre surpriza mea) ii spune clientului meu şi părţile negative ale ofertei gasite de el, pe care eu nu i le reliefasem la maxim, pentru a nu crea impresia că vreau să il indepărtez de la acel imobil.. Omul era un olandez, foarte indragostit de zona Icoanei pe care o recomanda cu toata caldura. Intr-adevar un fin cunoscător. După alte schimburi de informaţii şi amabilităţi, cei doi străinii şi-au luat la revedere, iar clientul meu al cărui motto de viaţă (comunicat inainte...) era că ii place România, dar nu poate avea incredere in români, a descoperit că nu e chiar atât de neagră situaţie pe aici . Mai mult decât atât:  in mijlocul unei intersecţii in care se aflau 4 tipuri de imobile, cu vârste diferite, a inteles si de ce "listele de preturi" descărcate preventiv de pe internet sunt egale cu zero. Numai vizita pe teren te ajută să intelegi de ce in aceeaşi intersectie un apartament de 2 camere poate costa fie 55000E, fie 80.000E, sau chiar mai mult. Totuşi, văzut Bucurestiul prin ochii unui străin lasă multe semne de intrebare, pe care greu i le poti rezolva. De ce arată atât de rău blocuri construite in 1960? Chiar proprietarii nu sunt interesati de aspectul scărilor sau faţadelor? Sunt atât de sărăci bucureştenii din centru? De ce pe Calea Victoriei, cea mai selectă arteră din Bucureşti unele clădiri par abandonate? De ce sunt atâtea magazine goale? Primăria nu poate adopta o reglementare care să oblige proprietarii să inchirieze respectivele spaţii, in caz contrar aceştia plătind impozite inzecite? Pentru acele spaţii goale afectează de fapt imaginea oraşului. Ele nu reprezintă un bun imobil cu destinaţie privată. un apartament oarecare intr-un bloc. Din fericire mai există şi numeroase clădiri frumoase, pe care omul le-a fotografiat cu aviditate, precum Atheneul Român, Palatul Regal, hotelurile din zonă, care impreună cu alte detalii urbane (Statuia lui Carol I, parcul Cişmigiu, etc) ridică moralul unei zone din păcate puţin incă puse in valoare.