miercuri, 25 noiembrie 2009

Discriminari

Vorbeam zilele trecute cu o cunostinta foarte apropiata care are o problema cu o banca. Are un credit maricel a carui scadenta este foarte apropiata. Garantii sunt destule, dar are o temere: daca banca va instraina pe nimica toata garantiile (care si pe timpul asta fac de vreo 2 ori valoarea creditului) si apoi va incerca sa "puna laba" si pe alte proprietati pe care le detine? O temere justificata avand in vedere valul de articole din acesta an care au ridicat mingea la fileu executorilor bancari. Am inceput sa ii povestesc ca o executie nu se intampla chiar asa cu una cu doua si chiar daca Banca va incerca sa se indestuleze si din alte proprietati va trebui sa se adreseze instantei. Unde se poate apara. Dar problema de fapt este ca in societatea noastra bancile au o pozitie privilegiata contractual. Si nu inteleg de ce. Contractul de credit este o AFACERE. Banca urmareste o dobanda (deci un PROFIT) si niste comisioane (alte profituri !). Motiv pentru care trebuie sa isi asume si niste RISCURI. Dar bancile nu vor riscuri (desi au departamente de risc !) iar noi romanii i-am invatat sa preluam intregul risc contractual. Cred ca a venit timpul sa invatam sa impunem bancilor partea lor de risc. Riscul unui contract de acest gen e cel corect: Banca (cum-necum) sa se indestuleze numai din garantiile pe care le are, iar orice tentativa de a acapara si altceva (bani, proprietai, actiuni etc) sa fie pedepsita dur de Stat. Bancile si-au luat libertate de a inventa mereu noi comisioane, au majorat dobanzi si rate, au impus noi conditii la prelungirea sau rescadentarea unor contracte. NOI, CLIENTII, CHIAR NU AVEM NICIUN DREPT? TREBUIE SA FIM CONSIDERATI DOAR "PLATITORI" ? Nu cred. Cred insa ca suntem DISCRIMINATI clar in relatia cu bancile. Cred ca un contract de credit trebuie sa se refere numai la obiectul ipotecat sau gajat, si mai cred ca trebuie sa dispara toate comisioanele. De ce? Simplu. Este incorect ca Banca sa iti aplice un comision la banii pe care ti-i imprumuta sau sa iti ceara un comision pentru un serviciu oarecare efectuat de un angajat al bancii (ex: "comision de analiza a dosarului"). Inteleg sa platesc un comision pentru un serviciu strain bancii (sa imi achizitioneze actiuni din Brazilia sau sa imi asigure un transport de aur in Costa Rica), dar nu inteleg sa platesc ceva ce deja platesc prin dobanda calculata. Nu mai vorbesc de comisioanele platite pentru credite neacordate. Aia chiar sunt bani furati !

miercuri, 11 noiembrie 2009

Din respect pentru agentii imobiliari adevarati

Cine nu a semanat in viata lui grau pentru a manca paine isi inchipuie ca brutarul este cel ce stabileste pretul painii. Asa si in piata imobiliara. Agentul trebuie sa respecte dorinta de inavutire a fiecarui client-proprietar, trebuie sa tina cont de cheltuielile firmei sale, de experienta sa si de munca necesara instrainarii unui imobil (mai ales in timp de criza) in construirea cifrei comisionului, trebuie sa tina cont de impozite si alte taxe, iar in final pretul sau comisionul (dar cel mai adesea si una si alta)nu sunt pe gustul potentialului cumparator. caruia i se pare ca pentru o vizionare (sau 100) plateste prea mult, iar pentru 60 sau 70mp (cel mai adesea neamenajati) plateste enorm. Strigoi comunisti din strafundurile grotelor arunca dejectiile lor mentale pe diferite site-uri sau pe la TV: agentii fac si desfac, au "prea multa putere" samd. Imbecilitatea acestor afirmatii te paralizeaza : este firesc ca in piata de care sa te ocupi sa fi un factor important. Nu poti vorbi de o piata a painii in care sa lipseasca brutarul sau morarul. De asemenea in piata valorilor mobiliare poate lipsi brokerul ? Afirmatii stupide care din fericire ne lamuresc asupra calitatii pregatirii profesionale a ceor care le debiteaza. Ca sunt notari, aristotei, costei sau manoli nu mai conteaza. Parerea mea este ca sunt niste indivizi total in afara sferei economice, carora le este imposibil sa accepte 2 lucruri : 1. Economia Romaniei (ca si cea globala) este indisolubil legata de piata imobiliara. Merge bine piata imobiliara merge bine economia, sughita imobiliarele s-a grupat economia. 2. Piata imobiliara nu a avut caracter de balon, evolutia ascendenta a fost generata exclusiv de cerere, in timp ce involutia a fost dictata exclusiv de disparitia finantarilor. Deci nu de o lipsa a cererii. Balon este caracterul imobiliarelor spaniole : s-a construit foarte mult, fara studiu de piata al raportului cerere-oferta si fara plan de fezabilitate in orice orasel, iar rezultatul s-a vazut. In rest despre agenti imobiliari care se lupta corp la corp cu criza eu cred ca ar trebui sa avem vorbe de bine. Nicaieri in economie nu au scazut incasarile cu peste 90%, iar oamenii care inca se chinuie sa isi tina afacerile pe picioare trebuie sustinuti si nu blamati. Ca si agentii pot spune multe despre anumiti notari. Sunt mai sonore numele de notari plimbati pe la parchete decat ale multor oameni de afaceri.Iar in privinta celor care se ascund dupa titulaturi de genul "aristotelcostel" asta spune totul despre caracterul si responsabilitatea celor care scriu acele randuri. cand un om se considera barbat (sau Femeie, chiar) spune : ma cheama X Y, spun asta si asta si inteleg sa fiu injurat sau aplaudat pentru asta si pe net si pe strada si in piata si oriunde m-as duce. Asta inseamna responsabilitate.

joi, 5 noiembrie 2009

Presa sustine piata imobiliara

Dupa ce intre oct. 2007 si mai 2009 presa a "dat" continuu in piata imobiliara, pe lait-motive de genul "scad preturile", "balonul imobiliar" etc., de vreo luna de zile timid-timid presa marcheaza "stagnari" de preturi, ba chiar si cresteri usoare. Marcheaza ca e " momentul sa cumparati" si ca "din primavara preturile vor creste". CIUDAT. E clar ca cineva are interesul sa miste piata dupa propria-i vointa. Mai putin conteaza cine. Mai grav e ca masa cumparatorilor romani nu percepe aceasta masinatiune. Practic, cine a prabusit piata, a cumparat in 2009 ce a dorit la bani pe jumatate fata de 2007 si va vinde in 2011 la banii din 2007. Simplu. Si totul pe baza unor campanii de presa bine dirijate. Ca o piata imobiliara e vitala pentru Romania o simtim cu totii . Somajul (si deci cresterea cheltuielilor statului in conditiile une micsorari a veniturilor) , scaderea salariilor, a veniturilor firmelor, sunt lucruri ce s-au intamplat dupa caderea pietei imobiliare. Numerosi retardati se bucurau acum 1 an ca "scad preturile" . Fara sa isi dea seama ca economia e un domino. Ei visau ca preturile se duc in jos numai la case, resdtul veniturilor urmau sa stea pe loc ! Daca o roata mare se rupe celelalte vor fi spulberate sau sparte. Cel putin 30 de industrii si servicii depindeau de piata imobiliara. Toate anunta falimente sau pierderi grele. 1678 de companii de constructii au intrat in faliment, numerosi oameni nu vor mai vedea casele pe care le-au contracat, firme de publicitate, geamuri, cleaning, catering, transport, comunicatii, imobiliare, materiale de constructii, chimicale sunt afectate grav de caderea pietei imobiliare. E momentul sa realizam un lucru : daca vrem bani in buzunare trebuie sa platim pretul lor. Dam 100.000E pe o garsoniera dar si salariile sunt in consecinta, iar dobanzile "prietenoase". Asa, la 50000E o garsoniera aratoasa, cine isi permite sa o plateasca (achizitioneze)?