miercuri, 22 iunie 2011

CRESTERE (APARENT) MICA, DAR CERTA

Pe fondul debandadei din pietele financiare si a precautiei fata de vârful atins de resursele naturale tranzactionabile (aur, argint, metale rare) nu este de miarre ca o buna parte din banii care circula prin economia mondiala au inceput sa se intoarca si in piata imobiliara din Romania. Potrivit unei societati imobiliare internationale, care are si pe malul Dambovitei un puisor, valoarea tranzactiilor auothtone a crescut in primul semestru (desi acesta nu s-a terminat) cu aproximativ 5% fata de aceeasi perioada a anului 2010. Valoarea este, de apreciat aici, minimala datorita limitarii calculului la marile tranzactii (care au insumat 201.5 milioane E) la care au adunat inca vreo 40.000.000E din burta. Pai din burta, pentru ca daca erau sa insumeze la cei 201,5 milioane E din tranzactiile comerciale (exemplu - preluarea Adama) si cei 200.000.000E care au circulat in programul prima Casa 3, DEJA CRESTEREA ERA CU 100% FATA DE 2010. Si din nou vorbim numai de banii perfect vizibili. Peste 60% din tranzactii sunt efectuate numai cu cash si care asteapta sa fie publicate de singurele entitati care le numara : Camera Notarilor si ANCPI. Din pacate cele doua institutii se multumesc sa publice numai cifra totala a tranzactiilor, nu si valoarea lor totala, ceea ce paate impieta asupra imaginii generale a pietei, dar calculul sumar si incomplet facut de reteaua internationala arata ca la mijlocul lunii iunie 2011 cifra din primul semestru al anului 2010 este sensibil surclasata, ceea ce arata ca inregistram al doilea semestru de crestere pentru piata imobiliara. Si la nive regional lucrurile se misca binisor, Europa Centrala atragând in primul semestru investitii (vizibile) de peste 2 miliarde Euro. O cifra deloc neglijabila care probabil va fi clar depasita in semestrul urmator, macar si pentru ca bancile britanice au retras din pietele finanicare peste 100 miliarde Euro in ultimele 3 saptamani. Banii aia trebuie sa se duca undeva, asa ca ne putem astepta ca 5-10% din aceasta suma sa se intoarca in piata imobiliara. La aceste semnala putem adauga si proasptaul anunt al Casei Albe, care promite preluarea ratelor pentru cei care au ajuns la fundul sacului. Acest lucru arata o directie concertata de reevaluare a pozitiei fata de piata imobiliara mondiala.

2 comentarii:

  1. am avut ocazia sa intru un contact cu un agent imobiliar in Belgia - pt inchirierea unui apt. Bineinteles, folosea aceleasi trucuri bine cunoscute pe care le vad la hotzomanii imobiliari de la noi, dar ce diferenta de atitudine si serviabilitate !

    Cand o sa ajungeti si voi sa fiti la fel de profesionisti, mai viermilor ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil ca nu era vorba de un apartament ci de o cusca la zoo sau un adapost social, iar agentul imobiliar belgian probabil ca era un politai local care a remarcat ca nu esti pe acolo nici in calitate de europarlamentar si nici de turist si a decis ca trebuie sa fi izolat pana iti va da guvernul belgian (cînd s-o forma acel guvern...) cei 300E sa ai de drum pâna aici, unde să ne plictiseşti cu toate invectivele astea. Poftim o folosire profesionala a limbii romîne.

    RăspundețiȘtergere